loader image

Sancţionarea salariatului care absentează nemotivat

Angajalul care a absentat nemotivat de la locul de muncă poate fi sancţionat de către angajator, dacă acesta din urmă a prevăzut în Regulamentul de Ordine Interioară, întocmit conform art. 241-246 din Codul Muncii, că absenţa nemotivată constituie abatere disciplinară.

Angajatorul urmând procedura de cercetare disciplinară respectând prevederile Regulamentului de Ordine Interioară şi art. 247-252din Codul Muncii poate aplica oricare dintre sancţiunile prevăzute de art. 248. alin. (1) din Codul Muncii.

Precizăm că potrivit art. 61 lit.a) din Codul Muncii angajatorul poate dispune concedierea salariatului dacă a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la reguluile de disciplină a muncii sau de la cele stabilite prin contactul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.

De asemenea salariatul nu va fi îndreptăţit la salariu sau alte drepturi salariale aferente perioadei în care a absentat nemotivat de la locul de muncă, deoarece nu a prestat munca pentru angajatorul său – salariul, conform art. 159 alin. (1) din Codul Muncii, reprezentând contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

în cazul în care salariatul nu face dovada existenţei unei cauze întemeiate cu care să îşi motiveze absenţa, contractul de muncă se suspendă.

Conform art. 251 din Codul Muncii nu poate fi dispusă nici o altă măsură în afară de avertismentul scris, înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.